In cifre Limbajul banilor.

2Jun/112

Documentarea inainte de toate

Îmi aduc aminte de o discuție de acum ceva vreme la Monday's, în care cineva spunea că nu are chef să-și bată capul cu legislație, documente, umblat pe la autorități, etc., când va veni momentul să-și pornească afacerea. Că va apela la o firmă care se ocupă cu înființări de firme, și persoana respectivă nu avea să facă nimic în privința asta.

Nu prea recomand lucrul acesta cuiva care își începe prima afacere. E clar că nu vom cunoaște legislația, contabilitatea, procedurile de înființare, etc. la fel ca specialiștii din domeniu, dar la început cred că este esențial să parcurgem legislația de bază, să înțelegem un minim de termeni. E adevărat că legislația se mai schimbă de-a lungul timpului, însă nu 100%. Și dacă e să apelăm la specialiști care să se ocupe de tot, nu vi se pare normal să avem un vocabular cât de cât comun cu aceștia? Și cum putem face asta dacă nu învățăm lucrurile de bază în ceea ce privește a avea propria afacere?

Eu așa am făcut la început. Am citit legea societăților comerciale (31/1990), m-am uitat pe site-ul Registrului Comerțului să văd care sunt procedurile de înființare, și încet dar sigur am făcut eu totul. Mi-am înființat singur firma. Normal că data viitoare voi apela la o firma specializată în înființări pentru că nu vreau să mai trec prin asa ceva :) (cu toate că nu e chiar atât de rău pe cât pare). Dar diferența va fi că voi ști ce înseamnă să înființezi o firmă.

Totuși, problema a fost că informațiile de care am avut nevoie nu le-am găsit tocmai ușor. Erau destul de împrăștiate, dar m-am descurcat și am găsit ce aveam nevoie pe Google, forumuri, etc. Între timp, am observat că cineva s-a prins și de problema asta, și anume BCR.

De curând s-a lansat BCR Club Antreprenori, un site foarte util cred eu pentru cineva la început de drum. Principalul lucru care mi-a sărit în ochi este faptul că are un set de informații bine structurate despre mai toate aspectele legate de pornirea unei afaceri: de la ce acte trebuie să ai ca să înființezi firma la lucruri de bază despre management, marketing, resurse umane, etc. Mai are și alte secțiuni, cum ar fi un catalog de produse/servicii/firme și altele, dar n-am intrat prea mult în detalii. Le-oi analiza eu cu altă ocazie. Dar partea cu informațiile mi se pare super. Dacă stăpânim lucrurile de bază, atunci putem să delegăm. Pentru că știm ce să delegăm.

Comments (2) Trackbacks (1)
  1. Foarte corect! Am cativa amici care au avut ambitia sa alerge singuri pentru a-si infiinta firma. Nu le-a fost deloc usor dar i-a ajutat foarte mult ulterior!

  2. Am inceput sa ma informez si eu de cateva zile despre ce inseamna sa infiintezi o firma. Este prima oara pentru mine, ar avea cine sa ma ajute fara sa ma coste ceva, dar consider ca este mai bine sa stiu si eu totusi minimul necesar pentru inceput macar. Multumesc pentru link, chiar este de ajutor.


Leave a comment